București pe încet-înainte

Autostrada A1 se termină și pătrund în București. Mă instalez confortabil pe banda din mijloc și rulez pe-ndelete cu viteza legală ca să savurez peisajul și să am timp să schimb benzile și să virez din timp unde e cazul. Ia să-l sun eu pe Mielu să îmi explice cum ajung la el.

– Alo, Mielu? Servus bă! Am intrat în București de vreo 10 minute. Stai să pun telefonul pe speaker ca să pot conduce. Așa.. Ia zi: cum ajung la tine?
– E simplu mă. Ai mai fost în București cu mașina? Nu? Nu-i problemă. Dă-i tot înainte până ajungi în Piața Unirii. Acolo parchează și tu unde poți că acolo stau. Lași mașina acolo și iei metroul până în Victoriei că acolo suntem la o bere. Haide fără mașină să poți bea și tu o bere, două, cinci. Băi, dar ce e așa gălăgie la tine?!
– Nu știu bă.. O fi ceva nuntă că numa’ claxoane aud în jur de când am intrat în București. Dar nu văd nici o mireasă, nimic..
– Ce nuntă mă, marțea?!
– Stai.. stai un pic că e unul pe banda din stânga și cred că vrea ceva cu mine. Băi da’ se agită rău. Aaa.. m-am prins, nu cu mine are treabă. E încă unul pe banda din dreapta care face tot felul de gesturi obscene încoace. Ciudat, inițial am avut impresia că amandoi că se uită la mine dar dar de fapt ei au treaba unul cu altul. Or avea ei ceva de împărțit. Mamăă dar ce spumegă ăsta din stânga.. Stai să o las mai incet ca să se poată vedea unul cu altul că le cam iau vizibilitatea. Băi, hai ca te las că nu te mai aud, au început iar nuntașii cu claxoanele.

Ajung în Piața Unirii într-un final, după ce am mai intersectat vreo trei alaiuri de nuntă, și parchez mașina. Apoi, conform instrucțiunilor, intru la metrou. Dau de un șir de porți de intrare ca la pîrtiile de schi. Na, că nu mi-a zis Mielu de chestia asta și nici nu am semnal aici ca să-l sun. Te pomenești că am nimerit la o stație de telescaun în loc de stația de metrou. Întâmplător am la mine o cartelă de schi neconsumată de cand am fost la Păltiniș. Ia să văd, nu merge cu asta? Nici nu se clintesc barele alea care blocheaza intrarea. Poate nu merge cartela aia aici.. Sau nu mai am eu nici un punct pe ea.. În fine.. Sar peste barele alea și îmi continui drumul. De undeva din spate un cetățean cu ceva uniformă pe el strigă ceva spre mine. Mă uit să văd dacă mie mi se adresează. În jurul meu puhoi de lume se deplasează în toate direcțiile cu viteză medie sau mare, majoritatea cu căști în urechi sau cu ochi-n telefoane. Sigur cu ăștia are treabă individul nu cu mine, le-o fi spunând să circule atent, cu viteză redusă și să se uite-n jur nu în ecranele alea mici. Așa că îl las pe individ să gesticuleze de după porțile alea de schi și eu îmi continui drumul.

Ajung la peronul de unde ar trebui să iau metroul (sau telescaunul?) spre Piața Victoriei. Puhoi de lume. Cum naiba încăpem toți în mijlocul de transport? Vine un metrou și lumea se înghesuie în el. Hai că mai bine îl aștept pe următorul că am înțeles că circulă foarte des. Rămân singur pe peron. Pe un ecran scrie că următorul vine în 3 minute. Ce fraieri și ăștia, să se înghesuie toți în vagoanele alea când puteau sa mai aștepte 3 minute și să meargă și ei ca oamenii ăia botezați. Când mai e cam un minut până să sosească trenul apare un puhoi de lume de nicăieri parcă. De unde naiba au apărut toți ăștia și mai ales de ce nu se mai termină puhoiul ăstă?! Cred că nu sunt în toată Alba atâția oameni câți s-au adunat aici în minutul ăsta.

Așa că urc în vagon într-o inghesuială mai mare decât precedenta. Metroul zăbovește foarte puțin în stație și își reia goana prin măruntaiele pământului. Mă uit la oameni.. majoritatea cu căști în urechi și cu ochi-n ecranele telefoanelor. Văd o mamă cu un bebeluș în brațe care doarme. Amandoi au căști în urechi.
Ajung în Piața Victoriei și ies din subteran. La ieșire mă asteaptă Mielu.
– Bine ai venit mă! Cum e la oraș?
– Fantastic! Uimește-mă cu berile alea de care mi-ai zis la telefon și îți povestesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *