Parângul după ora închiderii

„Parângul Night Challenge 2015” un concurs de schi de tură sau alergare montană (la alegere), desfășurat noaptea. Hmm… interesant. De mult îmi doream să particip la un concurs de noapte. Cam de când mi-am cumpărat prima lanternă frontală… Nu contează ce concurs… noapte să fie. După cum îi spune și numele, concursul s-a desfășurat în masivul Parâng, startul fiind un pic deasupra stației de îmbarcare a telescaunului vechi, urmând traseul celebrei pârtii „B” până în golul alpin, iar de acolo direct pe vârful Parângul Mic, unde era și sosirea. Un traseu scurt dacă e să contorizam kilometrii dar abrupt și solicitant. Se anunța o noapte senină și vântoasă. Zăpada bunicică m-a determinat să aleg proba de schi de tură, că de alergat am tot restul anului la dispoziție.
La start 76 de concurenți, care cu schiuri care pregătiți de alergare. Atmosferă frumoasă, încălzită și de torțele pregătite de organizatori. Prima dată pornim schiorii, iar după niște minute pornesc și alergătorii, ca să nu fie îmbulzeală pe drumul acela nu foarte larg.

Pornim schiorii! Care mai tare, care mai încet (eu în grupul acesta din urmă). Noaptea e frumoasă și nu e frig tare. Torțele de la start rămân în spate, zgomotele așișderea. Un reporter (de la ceva televiziune de care auzisem parcă pe vremea când încă aveai ce vedea la televizor) gâfâie pe lângă grupul nostru ăsta mai lent care duce trena probei de schi. Bănuiesc că încerca să încropească un reportaj fiindcă punea întrebări clasice: „care e cel mai mare pericol?” sau „cât de dificil e să înfrunți muntele noaptea?” sau preferata mea „câte vârfuri ai cucerit până acum?” Nu scap nici eu de întrebări:
– „E primul tău concurs?”
– „Da… Pe ziua de azi e primul” răspund serios.
– „Nu pe azi, așa în general..”
– „Aha, păi am mai participat la câteva. Dar la tine? E primul tau reportaj?”
Nu cred ca mă dă la televizor…

Ușor ușor grupulețele se împrăștie iar traseul începe să devină mai înclinat. Văd un lung șir de luminițe înaintea mea. Mă opresc să îmi ridic înălțătorul de la legăturile de tură și văd în spate de asemenea un lung șir de luminițe. Uau, așa bine stau? Așa de avansat adică? De fapt majoritatea ălora din spate sunt concurenții de la alergare care au pornit și ei cu un decalaj de vreo 10-15 minute. Nu trece mult și alergătorii mai avansați încep deja să ne depășească. Vine prima porțiune mai înclinată a pârtiei B și odată cu ea și primele probleme. Gheața face ca pieile de focă să nu prindă prea grozav. Urc cu grijă maximă și înjur în gând că mi-am lăsat acasă cuțitele de gheață (un fel de colțari pentru legătura de tură). Și după cum îi văd și pe alți concurenți care pășesc pe schiuri ca pisicile, cred că și pe ei îi bântuie regrete similare. Deodată un concurent de lângă mine alunecă vârtos și trage o trântă zdravănă. Mă uit la el cum stă întins pe zăpadă cu schiurile rășchirate de parcă ar fi un săritor la trambulina cu schiurile, care s-a lipit de un zid. De undeva din dreapta, de pe o porțiune de zăpadă un pic mai moale o concurenta se amuză copios. Bănuiesc că e colegă de club cu el fiindcă au echipament la fel.
– „Râzi ca proasta-n pulver!” exclamă el cu năduf.
Mă pufnește râsul și accelerez un pic ca să mă îndepărtez și să râd în voie. Însă nu fac câțiva pași și trag și eu o trântă. Mă ridic, fac doi pași și iar o trântă urmată de o scurta alunecare. Ma simt ca melcul acela din problema de matematică din școala generală, care ziua urca nu știu câți metri pe oalele unei fântâni iar noaptea aluneca inapoi alți nuștiu câți metri. Și trebuie să calculam în câte zile iese din fântână. Nici în zi de azi nu mai știu ce s-a întâmplat cu el.
Cumva trec de porțiunea asta, mai pe coate, mai pe burtă… Urmează o zonă mai puțin abruptă. Se vede deja baliza luminoasă din vîrful pârtiei B. Nu mai e departe dar până acolo va mai fi o porțiune mai abruptă decât cea precedentă. Noaptea e în continuare placută, deși întunericul devine mai dens iar zăpada mai înghețată.

Ajung la porțiunea abruptă. Nu văd foarte departe cu lanterna mea frontală, însă după agitația de pe porțiunea aia deduc că se cade și se aluncă din greu. Dar asta e, îi dăm să meargă. Nu urc prea mult că pică unul în fața mea și mă agață și pe mine. Na că am mai pierdut 2 metri urcați cu trudă! Pe lîngă noi mai trece unul care se duce mai jos decât noi. Ma simt ca în scena aia din filmul Pintea Viteazul când se aruncă haiducii în prăpastie.

Îmi încerc norocul mai la marginea pârtiei că poate nu alunec așa tare însă mă și ia în primire o concurentă de la alergare care alunecă drept spre mine. Coliziunea e inevitabilă dar deja sunt obișnuit.
– „Și la voi la alergare e greu” încerc să o consolez după ce ne oprim din alunecat. „Văd că alunecați și voi grozav!”
– „Eu nu sunt la alergare dar mi-am pierdut schiurile mai sus când am căzut.”
Într-adevăr, observ și eu că e în clăpari fata.
– „Ioii! Sper că mi-a prins prietenul meu schiurile că era lîngă mine când am căzut.” își expirimă ea îngrijorarea. „Stai să îl strig… Gă-luș-căăăăă!!” strigă ea încercând să spargă întunericul de deasupra pârtiei cu vocea și cu lumina frontalei.
– „Daa… Ildiko, tu ești?” se aude vocea prietenului dar, surprinzător, de mai jos de poziția noastră.
– „Ioi… ai cazut și tu! Schiurile mele sunt la tine?”
– „Habar nu am nici ale mele unde sunt! Dar le găsim noi. Împreună vom reuși!”
Muiată de emoție probabil, Ildiko alunecă din nou și o ia la vale spre zona unde probabil e prietenul ei. Nu mai văd prea bine ce se întamplă, însă prin atmosfera nocturnă vibrând de iubire, plutesc suav trosnete și înjurături bilingve.

Cu chiu cu vai, într-o veșnicie-jumate plus nenumărate trânte ajung și eu la baliza luminoasă unde e punct de control și hidratare. Un concurent cu un ceai într-o mână și cu cu un bulgăre de zăpadă în cealaltă, își tamponează o sprânceană cu bulgărele și povestește.
– „Am f*tut o față de zăpadă de mi s-a tăiat filmul, moment în care mi s-a stins și frontala. Tulai, am murit mi-am zis. Deschid ochii și zăresc miliarde de stele. Verzi la început însă apoi tot mai sclipitoare și mai frumoase. Băă, oi fi în rai. Oare așa arată raiul? O fi chiar acolo? Dar aud o voce cunoscută: ‘Bă! Ești bine?!’ Era Dorel de la noi de la club. E clar, nu sunt în rai!”

Beau și eu un ceai și mă bucur că am trecut de partea cea mai dificilă a traseului. Mai e ceva de urcat până pe Parângul Mic însă am scăpat de abrupturi. Învigorat de ceai pornesc în sus prin golul alpin. Cu cât urc e tot mai tăios vântul. Era bine la început că mă împingea de la spate însă mă ia cu frig. Îmi pun geaca de vânt, care mă protejeaza cât de cât însă mâinile îmi sunt slab protejate de mănușile de alergare. Trebuia să îmi fi luat niște mănuși mai serioase.
Peisajul e incredibil. Ocean de luminițe în vale și puzderie de stele pe cer, legate între ele de o linie de licurici care parcă nu urca pe Parângul Mic ci direct la stele. Îmi vine să scot telefonul să fac o poză dar nu îmi mai simt degetele de la mâini. Mă gândesc serios dacă să continui și să risc să îmi degere niște degete. Până stau să cuget și să fac niște calcule de risc mă apuc să îmi masez pe rând câte o mână. Îmi lovesc apoi ca un apucat palmele una de alta și asta pare să îmi pună sângele în mișcare.
– „Mulțumim, mulțumim!” îmi transmit doi concurenți care deja coboară și care își imagineaza că pe ei îi aplaud atât de frenetic.
Parcă mi-am mai revenit la mâini și îmi simt suficient de multe degete ca să consider ca pot continua ascensiunea. Nici nu știu cum a trecut ultima porțiune de urcare și m-am trezit la baliza luminoasă de pe Parângul Mic. Mai rămân o vreme pe vârf să admir peisajul ăla de care cu greu mă pot despărți. Mai încurajez câțiva concurenți care urcă și apoi, când frigul îmi dă peste degete din nou, dându-mi de înțeles că ar fi timpul să cobor, mă supun și o iau la vale.

Ajuns la cabana unde eram cazat, nu m-am mai dat dus la festivitatea de premiere fiindcă m-am muiat complet. Însă ținând cont de timpul de aproximativ doua ore pe care l-am făcut, mă îndoiesc că am prins podiumul.

Detalii ceva mai concrete decât ce am prezentat aici găsiți pe site-ul evenimentului: http://parangulnight2015.bike-run-petrosani.ro/ sau pe pagina de Facebook: http://www.facebook.com/parangulnight

P.S. Învălmășeala de la urcarea abruptă de pe pârtia B a dat naștere unei inedite tombole. Ajuns la cabană am constatat că am o altă frontală, mult mai buna ca a mea. Un alt concurent s-a trezit cu două schiuri diferite, niciunul la fel cu ale lui originale. Ba chiar a fost un concurent care s-a trezit cu o gagică nouă.