Reîntâlnire cu Hercules

Valea Cernei, Hercules Maraton.. O combinație frumoasă pe care mi-am propus să o încerc din nou și anul acesta.
Ingrediente:
– o zonă superbă cu un aspect și o vegetație aparte datorate influențelor climatice submediteraneene (am citit pe spatele unei hărți chestia asta. Daca minte harta mint și eu.)
– un traseu de maraton foarte frumos și destul de lung, de aproape 45 de kilometri, poate cel mai lung traseu de maraton montan de la noi din țară. După cum îi și spune numele, e Hercules Maraton, nu Ștrumf maraton, ce naiba..
– puncte de alimentare generoase, cu papa bun și divers

Prognoza meteo e de vreme bună însă e posibil să fie vânt. Într-adevar, dimineața la start bate un vânt care ne obligă să stăm grupați ca pinguinii ăia de pe Animal Planet care înfruntă stihiile prin Antarctica. Nevastă-mea, care de ceva vreme cochetează și ea cu alergarea montana și care acum s-a înscris la proba de semi-maraton începe să regrete decizia de a se apuca de sportul ăsta.

Startul se dă repede fără prea mult tam tam și tot poporul pornește zgribulit. Parcurgem aproximativ doi kilometri de asfalt și intrăm în pădure unde suntem mai apărați de vânt. Eee parcă devine mai relaxant acum. Constat totuși că parcă nu mă mișc chiar cu talentul pe care îl așteptam. Mă uit în jos la picioare să văd dacă nu cumva mi-a legat cineva la mișto vreo bilă din aia de ocnaș pe care o târâi după mine. Nu e nici o bilă.. pur și simplu azi nu funcționează ceva în parametrii optimi.. Să se facă oare simțită categoria asta de vârstă la care concurez mai nou și anume 40+? Noooo, nici vorbă. Acum o lună am fost la Ciucaș x 3 și acolo am defilat mult mai lejer la aceeași categorie (dar despre asta într-un episod dedicat). Să fie oare de vină faptul că alerg chiar de ziua mea și prin urmare în seara precedentă alimentația și mai ales hidratarea nu au fost chiar cele mai indicate pentru ajunul unei competiții (nici calitativ și nici cantitativ)? Cine poate ști.. Alerg mai departe târâind bila aia învizibilă.

Faptul că viteza de deplasare e ceva mai redusă îmi permite să admir mai pe-ndelete peisajul. Și ce peisaj! Toamna a și-a întins mantia aurie peste Munții Cernei (expresia asta am citit-o într-un manual de limba română a copiilor și am zis să o plagiez și eu aici). Fagii par să fi cedat primii la asaltul toamnei și s-au colorat cam toți într-un portocaliu uniform. Mestecenii sunt mai dezorganizați și nehotărâți, fiecare alegându-și culoarea proprie, de la galben deschis până la roșu aprins. De dincolo de Valea Cernei, cocoțați deasupra hăurilor Munților Mehedinți, pini negri de Banat rezistă impasibili la bătaia vântului tăios și privesc disprețuitori toată tevatura asta cu schimbarea culorilor a confraților lor foioși.

În toată ecuația asta coloristică, ici colo, prin cotloane câte un pâlc de copăcei rezistă eroic cu haina încă verde pe ei. Un păducel pipernicit cu bobițe de un roșu ireal face mișto de ei:

– „Ce, voi chiar credeți că scăpați cu țoalele intacte dacă vă ascundeți?! Iluzii de începători.. Mai învățați botanică bă!”

– „De Toamnă nu poți fugi și nu te poți ascunde”, adăugă el șugubăț trăgându-mi cu ochiul.

Ăăă, unde rămăsesem..? M-am luat cu râul, ramul și am uitat de scopul excursiei.. Așa.. eram la maraton.. Ia uite, mai am 21 de kilometri. Ce trece timpul și kilometrii. De acum mai mult la vale e de alergat. Vorba vine alergat că îmi dau târcoale niște crampe în ambele gambe și trebuie să mă mișc cu precauție.

Ajung cu chiu cu vai la finiș în fix 7 ore și binențeles spun la toată lumea că așa am vrut eu. Ajuns acolo am o mare surpriză și anume constat că nevastă-mea a ieșit pe locul I la semimaraton la categoria 40+. Bravo nevastă!
Ce bine că nu are 25 de ani fiindcă nu ar fi prins podiumul la categoria aferentă cu timpul pe care l-a scos. Chiar bine că nu are 25 de ani.

Seara se lasă rapid și ne retragem cu prietenii la un foc să sărbatorim ziua mea dar și victoria neașteptată a consoartei mele. Faină și inedită petrecere în aer liber: un foc mic, prieteni, câteva sticle de vin, un huhurez care tot încearcă să intre în vorbă cu noi dintr-un copac alăturat.. Cică am mai avut parte de-a lungul vieții de câteva zile de naștere beton, una la 2 ani iar alta la 30. Eu nu mi le mai amintesc, fiecare din motive foarte diferite, dar văzând pozele de atunci tind să cred că așa a fost.

Cam asta fost pentru mine Hercules Maraton 2016. Servus Hercules, ne vedem cu siguranță la anul. Sau îmi trimit măcar nevasta.