Cupa „Muntele Mare” la schi de tură, ediţia a 5-a

„..vremea „rea” e un truc al Muntelui ca să scape de musafirii nepoftiţi şi apoi îi răsplăteşte regeşte pe cei rămaşi… „
Dinu Mititeanu

Între 22-24 ianuarie 2010, în staţiunea Muntele Băişorii s-a desfăşurat Cupa „Muntele Mare” la schi de tură, ediţia a 5-a, organizată de Asociaţia Alpiniştilor Pajura Turda. Din cauză că iarna nu s-a prea arătat prin zonă, cupa era în pericol de a se amâna. Însă cu o saptamână înainte de concurs, a venit şi iarna. Şi a venit hotărâtă, nu s-a jucat, cu zăpezi şi ger. Harta patriei afişată pe toate site-urile de ştiri pâlpâia de coduri care mai de care mai galbene sau portocalii. Miercurea Ciuc şi Întorsura Buzăului se întreceau în temperaturi record (la ora la care am plecat spre Băişoara Ciucul conducea cu -32 grade la -30).

Concursul de schi de tură a adunat la start în dimineaţa de sâmbătă 60 de concurenţi din mai multe judeţe (Cluj, Alba, Hunedoara, Bistriţa, Sibiu, Braşov, Mureş) împărţiţi în patru categorii: seniori, feminin, masculin, elite şi începători. Traseul începătorilor a avut o lungime de 18 kilometri şi în mare a fost cam următorul: start din partea de jos a pârtiei de schi de la Muntele Băişorii – urcare până în partea superioară a pîrtiei – Muntele Buscat – La Mocirle – Pietrele Mărunte – finiş la partea de sus a pârtiei de schi. Traseul celorlalte categorii a avut 22 de kilometri şi a avut în plus faţă de traseul începătorilor porţiunea La Mocirle – Muntele Mare şi retur, o buclă în plus pe care începătorii au „tăiat-o”.

Fiind primul meu concurs de schi de tură la care particip, mă bag sfios la începători. Mai sunt încă 15 sfioşi la categoria asta în afară de mine.
La start fulguie uşor şi vremea e destul de închisă. Şi frig.. Termometrul arăta -13 grade. Intenţionat m-am echipat destul de subţire ca să fiu motivat să mă mişc. Am doar hainele de pe mine (bluză de corp şi windstopper plus suprapantaloni direct pe piele), fără rucsac în spate, doar cu un bidon mic de apă la brâu. Nu e momentul acum de cărat în spate haine de schimb, brişcă multifuncţională, muzicuţa, etc.. Mă simt uşor şi liber în mişcări dar va trebui să „bag gaz” nu să frec menta la admirat peisajul (care oricum nu se zăreşte fiindca e vreme închisă).

La ora 11 start!

Am un plan îndrăzneţ şi anume să încerc să mă ţin de cei de la categoria elite cât pot de mult. Şi reuşesc să fac asta o vreme. O vreme însemnând cam 28 de secunde.. După care, cu limba de un cot, încetinesc ritmul până la limita staţionării şi îi urmăresc pe cei de la elite cum se duc pe pârtie în sus mai rapid decât teleschiul. Rând pe rând încep să mă depăşească alţi concurenţi şi îmi dau seama că trebuie să-mi găsesc ritmul. Din fericire până ajung la partea superioară a pârtiei mi-am stabilit cadenţa şi deja încep eu să depăşesc pe alţii. Pe masură ce urc însă frigul parcă pişcă mai tare mai ales că vântul mai dă şi el câte o raită pe acolo. De fapt la corp mi-e bine, dar de faţă gerul mă muşcă mai ceva ca leoaică tânără iubirea. (Aveam să aflu după final că temperatura scăzuse la un moment dat la -17 grade fapt care a cauzat probleme: o concurentă a tras o hipotermie de sezon, un concurent s-a pricopsit cu degerături la mâini iar unele staţii de emisie-recepţie şi telefoane mobile ale arbitrilor de pe traseu nu au mai funcţionat şi le-au dat peste cap comunicarea). Aşa că singura soluţie pentru a ţine frigul la distanţă: mişcarea. Dacă la început erau mici plutoane de concurenţi, acum distanţele dintre noi au crescut considerabil aşa că alunec singur prin ceaţa mişcătoare care îmi dezvăluie din când în când câte un petec de peisaj. Sunt extrem de atent pe coborâri. Nu îmi permit pe gerul ăsta să dau vreo trântă care sa ducă la vreo accidentare cât de minoră care să mă pună în imposibilitatea de a mă deplasa. Aşteptatul ajutoarelor în condiţiile astea de temperatură şi de echipament pe care îl am la mine poate fi fatal. Pun pieile de focă, respectiv le dau jos cu viteză maximă ca să îmi expun la ger mâinile goale un timp cât mai scurt. Văd că soluţia mea împotriva frigului funcţionează foarte bine: mă mişc în permanenţă şi frigul păstrează distanţa regulamentară. E prin preajmă, îl simt, îmi mai dă la faţă din când în când dar cam atât..
Până pe la Buscat am mai sorbit câte o gură de apă din bidon şi am observat că încep să se formeze ace de gheaţă în apă. Să îmi fi luat la mine un termos era exclus fiindcă e prea greu, dar puteam măcar să fi bagat nişte antigel în apa din bidon. Apropiindu-mă de Mocirle degeaba mai încerc să deschid bidonul de apă fiindcă e îngheţat de tot.
Ajung la intersecţia cu traseul celorlalte categorii de concurenţi şi îi văd pe unii dintre ei venind dinspre Muntele Mare. Deja ştiu că am trecut de jumatea traseului şi nu ar trebui să mai am urcări serioase. Aşa că zburd mai tare, mai ales ca setea începe să mă răscolească. Unii concurenţi mă depăşesc, pe alţii îi depăşesc eu, mă străduiesc să ţin un ritm susţinut, să copiez tehnica acelora pe care îi văd că merg bine. Şi deodată din ceaţă se ivesc Pietrele Mărunte. Parcă sunt şi mai mărunte pe gerul ăsta care chiar crapă pietrele. Îmi strâng clăparii pentru coborârea de pe Pietrele Mărunte şi brusc iau parte la un spectacol fascinant. Pentru câteva minute ceaţa se sparge dusă de vânt, soarele apare si face să sclipească zăpada abundentă care acoperă totul în jur. Pentru minutele astea a meritat tot efortul depus şi tot frigul pe care a trebuit să îl înfrunt. Oricum s-ar încheia cursa eu mi-am luat deja premiul. Trag o chiuitură şi mă lansez în coborâre şi pentru prima dată îmi permit să mă abat uşor de la traseu şi să pângăresc pulverul neatins făcând S-uri largi printre brazi.
După coborâre urmează lungul marş spre finiş. Accelerez ritmul dar setea mă zgândăre tot mai tare. Aşa că încep să mă servesc cu zăpadă îngheţată de pe ramurile brazilor, pe care o molfăi îndelung. E o soluţie acceptabilă. Finişul trebuie să fie pe aproape aşa că măresc ritmul mai ales că din spate se apropie alţi concurenţi. Teleschiul e undeva aproape că se şi aude huruitul instalaţiei. Urmează un mic viraj la dreapta şi iată şi Sosirea. Timp total 3 ore 24 minute, locul 6 la începători. Uau, mai bine decât mă aşteptam. Cobor la cabana Montana să mă dreg cu o ciorbă fierbinte şi să comentez cu prietenii, să vad cine a mai sosit, cum a fost, etc.. Întâlnesc acolo o parte din ei care au fost mai harnici şi au ajuns deja, alţii sosesc rând pe rând.. Comentăm de zor în timp ce îngurgitez lichide de-a valma: ciorbă, sucuri, apă, cafele. Începe să mi se dezgheţe şi faţa şi simt înţepături uşoare când îmi ating pielea din jurul nărilor sau de sub ochi. Acolo a pişcat mai tare frigul, dar nu-i problemă, trece. La a doua ciorbă deja sunt în vervă mare şi vreau să îmi iau nevasta la dans. Dar sună telefonul şi aflu că mama are o uşoară indigestie iar fetele (pe care le-am lăsat cu ea) profită de situaţie şi acţionând concertat dărâmă sistematic tot ce prind prin casă. Aşa că mai iau un ceai din voleu şi cu părere de rău că nu mai pot rămâne la festivitatea de premiere, pornesc în trombă spre casă până nu-mi dărâmă fetele şi blog-ul.
A fost un eveniment fain, un concurs reuşit la care o să mai merg cu siguranţă. Rezultatele finale ale concursului se pot vedea pe pagina Asociaţiei Pajura.