Maraton Piatra Craiului 2009

„If you want to win something, run 100 meters.
If you want to experience something, run a marathon.”
Emil Zátopek

Au trecut mai bine de două decenii de când am părăsit scena competiţională. Mai bine zis de când nu am mai fost trântit pe scena competiţională.. Pe atunci eram un vajnic judoka hotărât să îmi apăr cu orice preţ poziţia ultimă pe care o ocupam constant la concursurile zonale la care participam. Îmi asiguram poziţia codaşă urmând calea blândeţii (ceea ce şi semnifică Judo de fapt), încercând să o dau la pace cu adversarul. Însă adversarii mei (în general persoane lipsite de maniere), aplicându-mi diverse procedee cu nume ciudate, mereu dădeau cu mine de scena asta competiţională. Când mi-a rămas mic chimonoul, părinţii au considerat că nu merită să mai investească în altul nou deoarece e cam pierdere de vreme ceea ce fac eu aşa că mi-am anunţat cu această ocazie retragerea din viaţa sportivă. Dar mi-a lipsit atmosfera de concurs..

După 25 de ani de pauză am hotărât să revin în lumea competiţională, dar într-un mod lejer. Şi ce introducere mai lejeră poate fi decât participarea la un maraton..

Am auzit de Maratonul Pietrei Craiului de la cei care au fost la ediţiile precedente şi erau hotărâţi să nu rateze nici o altă ediţie. Le-am văzut sclipirea din ochi când povesteau de atmosfera de concurs, le-am simţit pasiunea pe care le-a aprins-o concursul acesta. Apoi am văzut şi pozele de la ediţia 2008. Şi am început să înţeleg.. Mi-am propus să nu ratez sub nici o forma ediţia 2009. Am început să mă documentez, să văd ce presupune un maraton şi cum trebuie să mă pregătesc, să îl abordez corect.. Pentru că mi-am fixat ca obiectiv principal să termin maratonul, să nu îmi forţez limitele prea mult şi să fiu nevoit să abandonez sau să fiu descalificat. Iar ca obiectiv secundar, pentru prima oară în carera mea sportivă: să nu fiu ultimul.

Ziua maratonului se apropie şi gândurile îmi fug tot mai des spre Piatra Craiului.. O să pot să parcurg cu bine cei 41 de kilometri ai cursei? Mă voi încadra în timpii intermediari ca să nu fiu descalificat? Nu cred că am mers niciodată pe jos o aşa distanţă, darămite să o alerg. Antrenamentele mele preferate de alergare (nu neaparat în vederea maratonului) le efectuez pe dealurile împădurite din preajma Alba Iuliei şi constau de obicei în parcurgerea a 7-8 kilometri (maxim 10) de alergare uşoară combinată cu sprinturi, scurte sesiuni de flotări, etc.. Mai nou am introdus în program şi căţărarea de urgenţă în cel mai apropiat copac. Asta de când am dat bot în bot (sau mai exact bot în rât) cu nişte porci de mistreţi care prestau un trail running taman pe traseul meu. Aşadar un antrenament total diferit de ceea ce va trebui să fac la maraton.

Zărneşti, 3 octombrie, ora 7 dimineaţa.. Ceasul sună deşteptarea dar eu sunt treaz de mult. Manânc ceva uşor, mă echipez şi pornesc spre centrul Zărneştiului unde este startul. Plouă bine.. De pe străzile pe care le parcurg apar alţi şi alţi concurenţi care se îndreaptă spre start. Localnicii ne încurajează. La start sunt aproximativ 300 de concurenţi care se încălzesc, îşi urează succes unii altora sau pur şi simplu se concentrează la cursă. Energia se simte în atmosferă şi mă încarc şi eu cu ea. Undeva în faţă ascuns în ceaţa deasă e Piatra Craiului muntele pe care va trebui să il urc şi să îl cobor de două ori pe parcursul cursei. Mă aşteaptă 41 de kilometri, o diferenţă de nivel de 2150 de metri şi ploaie, multă ploaie.. Excelent!
La ora 9:15 .. START! Pe piesa lui Queen „We will rock you” şi în aplauzele mulţimii de spectatori am pornit în marea experienţă.

Alerg uşor până ieşim din Zărneşti şi se termină asfaltul. Când dăm de macadam accelerez uşor şi încep să depăşesc concurenţi. Totul merge bine, sunt reglat termic, alerg pe plat sau urcări uşoare, merg în pas alert pe urcări, depăşesc tot ce prind. Plouă şi sunt deja ud dar pare că e un sistem eficient de răcire fiindcă mi-e numai bine, nici cald nici frig. Nici nu ştiu cum trece prima oră. După o oră jumate sunt la primul punct intermediar La Table. Aici e fixat un timp limită intermediar de trei ore şi jumate. Cine nu ajunge în acest punct în acest interval e descalificat. Aşadar cu timpul stau bine. Daca merg tot aşa va fi excelent. Am parcurs deja primii 10 kilometri şi mă simt bine. Însă va urma urcarea puternică spre Şaua Funduri. Iar eu practic am parcurs până acum mai mult decât distanţa pe care o alerg în mod normal la antrenamentele mele. Mai departe vedem ce-o fi..

Mănânc un baton de cereale şi pornesc mai departe în acelaşi ritm. Însă nu după mult timp se aprinde primul beculeţ de avarie! Un cârcel uşor îmi pişcă gamba stângă. Procedez ca pe vremuri când aveam Dacia 1300 şi se aprindea vreun beculeţ roşu care nu ştiam ce înseamna: dezactivam beculeţul. Ignor şi acum micul inconvenient şi merg mai departe reducînd puţin ritmul. Dar la scurt timp gamba dreaptă mi-e lovită şi ea de o crampă pe care de data asta nu mai pot să o ignor. Mă opresc şi îmi întind cât pot de mult muşchii gambelor. Încerc să continui în acelaşi ritm dar nu mai merge. Cum accelerez un pic cum mi se aprinde beculeţul de avarie pe stânga sau pe dreapta. Aşa că merg încet şi sunt atent să nu mai încord muşchii gambelor aşa că trebuie să păşesc pe toată talpa nu doar pe vârfuri. De câte ori uit şi forţez un pic mai mult, durerea mă săgetează. Înaintez al naibii de încet şi încep să fiu depăşit de ceilalţi concurenţi.
– „E radar mai incolo!” le precizez celorlalţi concurenţi încercând să găsesc o scuză pentru viteza de melc cu care mă deplasez..
M-au depăşit deja cred că toţi pe care i-am întrecut până acum plus încă o dată pe atâţia. Mă opresc des ca să le fac loc să treacă pe lângă mine. La un moment dat prin ceaţă vă chiar şi o femeie cu un copil în braţe care se apropie ca să mă depăşească. Asta e prea de tot! Apropiindu-se, observ totuşi că are ceva rucsac de alergare şi „copilul” e de fapt un bidon mare de apă care e prins de rucsac în partea din faţă.
Cât o mai fi până în Şaua Funduri de unde ar trebui să înceapă coborârea..? Deodată gamba stângă mi-e cuprinsă ca într-un cleşte de o crampă cum nu am mai avut până acum şi mă prăbuşesc efectiv. Încerc să întind muşchii gambei trăgând de vârful piciorului spre genunchi dar surpriză.. mi se blochează ceva şi în partea din faţă a piciorului! Şi acolo am muşchi?! Habar nu aveam de asta. (Muşchii „Tibialis anterior” după cum aveam să văd într-un atlas anatomic.). Nu mai ştiu ce să fac ca să scap de crampe. Am practic un picior stâng inutilizabil pe care oricum l-aş suci tot nu scap complet de cîrcei. Abandonul este inevitabil. Gata cu obiectivele ce mi le-am fixat la începutul maratonului. Obiectivul meu este acum să cobor cu bine de pe munte. Ma uit pe harta tipărită pe o coală să vad pe unde ar fi mai bine să cobor dar e udă complet şi inutilizabilă. Am stat minute bune pe jos şi mă ia frigul. Din urmă mă ajunge un alt concurent. Ia te uită, mai sunt alergători care încă nu m-au depăşit! Îmi dă un tub de Diclofenac pe care îl storc cu sete şi îmi masez frenetic ambele gambe. Mai vin şi alţi concurenţi din urmă şi la sfatul unora aleg să nu ma întorc ci mai bine să cobor la Plaiu Foii fiindcă am mai puţin de mers. Odată ajuns acolo, „mă predau” şi apoi găsesc eu o maşină să ajung până în Zărneşti.
Diclofenacul şi-a făcut efectul şi parcă mă simt mai bine. La Plaiu Foii este fixat al doilea timp limită imtermediar de şase ore jumate. Hmm.. oare aş putea să ajung acolo în acest interval şi practic să nu abandonez ci să închei cursa acolo? Cursa se poate încheia nu doar la Zărneşti ci la alte trei puncte intermediare la care dacă declari cursa încheiată vei intra în clasament şi nu va fi considerat abandon. Unul din aceste puncte este Plaiu Foii. Numai să ajung la timp acolo.

Drumul coboară spre refugiul Şpirla, ploaia a încetat iar eu mă simt tot mai bine. Peisajul de toamnă începe să se arate ochilor. O scurtă pivire la ceas îmi arată faptul că voi ajunge la timp la Plaiu Foii chiar dacă doar merg şi nu alerg. Sunt bucuros pentru asta dar pe de altă parte regret că nu voi putea încheia maratonul la Zărneşti ci într-un punct intermediar. Dar vremea e tot mai buna şi mie coborîrea îmi prieşte, ba chiar am depăşit un alt concurent care se oprise să îşi golească vezica. Şi dacă aş încerca totuşi…? Să mă văd cu bine la Plaiu Foii şi apoi mai vedem..

Ajung la Plaiu Foii unde e o atmosferă incredibilă. Cu toată ploaia care a căzut peste zi, sunt o mulţime de spectatori care ne aplaudă şi ne încurajează.
– „Hai mă copile în cabană că ai îngheţat acolo!” încearcă o mamă să îşi determine copilul să intre la căldură.
– „După ce trece tata.” răspunde el şi îşi suflă în mâini între reprizele de aplaudat ceilalţi concurenţi.
– „Lasă-l pe tată-to că o fi abandonat, nu vezi ce vreme îi afară?!”
– „Tata nu abandonează!!”
Mă îndrept spre punctul de realimentare şi înşfac un pahar de supă pe care îl beau din voleu. Mă cam ard fiindcă e fierbinte. Dar are asupra mea un efect fantastic, de parcă aş fi înghiţit energie pură. Parcă sunt calul lui Harap Alb (iniţial gloabă) şi tocmai am servit la prânz o porţie dublă de jăratec cu sos remoulade şi încep transformarea în aprig armăsar. Am luat şi al doilea pahar de supă şi după prima inghiţitură am avut convingerea că pot încheia cu bine acest maraton.

Ce-a fost a fost. De la Zărneşti pînă aici a fost o etapă. Ce-a fost mult a trecut. Urmează etapa a doua de aproximativ 17 kilometri pe care o voi trata ca pe o nouă cursă. Am de urcat până la refugiul Diana şi apoi de coborât până în Zărneşti. Pornesc în ritm alert. Nu fug fiindcă nu vreau să risc să ma apuce iar crampele şi oricum urmează o urcare foarte accentuată spre Diana şi nu e de alergat acolo. Urc constant spre Diana şi nu mă opresc decît ca să beau apă. Îmi găsesc ritmul şi mă simt în elementul meu înaintînd printre copacii uriaşi. Mă simt bine şi aproape că îmi pare rău că după o ora jumate de la plecarea din Plaiu Foii am ajuns sus la Diana şi încep ultima coborâre. La punctul de control de la Colţul Chiliilor mai savurez rapid nişte felii de brînză şi nişte struguri de la punctul de alimentare şi îmi continui drumul. Încep din nou să alerg şi în curând se vede Zărneştiul. Înainte de intrarea în oraş e un cioban cu oile şi cu un copil.
– „Haide, mai ai un kilometru” îmi strigă copilul aplaudînd.
Parcă prind aripi şi accelerez. Intru în oraş şi finişul e aproape.
– „Încă 200 de metri” se aude de undeva din stânga. O tanti în dreapta a scos capul pe geam şi aplaudă. Accelerez şi mai tare. Văd sensul giratoriu din centrul Zărneştiului. Mă apropii de el şi din greşeală o iau spre casa de cultură în loc de finiş. Observ finişul cu coada ochiului, dau totuşi o tură regulamentară în jurul giratoriului şi mă îndrept cu viteză maximă spre sosire. Gambele rezistă. Trec linia de sosire în uralele publicului, aplauze şi sunete de talăngi. Imediat sare la mine unul dintre organizatori şi-mi oferă o băutură de hidratare şi mă întreabă dacă sunt bine. Da, sunt în regulă, aş bea ceva cald. Se scuză că nu au nimic cald dar îmi oferă dacă vreau cafeaua lui pe care tocmai şi-a preparat-o. O accept cu placere. Pleacă apoi în fugă spre următorul concurent care trece linia de sosire. Sorbind din cafea şi zâmbind necontrolat mă duc spre grupul de spectatori şi aplaud şi eu concurenţii care continuă să sosească. Mă cufund în atmosfera de la sosire. Mă duc la un chioşc să imi iau o bere şi tanti de acolo mă vede că sunt unul dintre concurenţi şi îmi face semn să intru în faţă. Cei de la coadă nu obiectează, ba mai mult mă invită şi ei să trec în faţă.

Am încheiat primul meu maraton. O experienţă pe care nu o să o uit niciodată. Cu timpul de 8 ore şi 57 de minute am terminat pe locul 71 din 98 de concurenţi la categoria 30-40 ani şi pe locul 173 din 238 la Open masculin. Aşadar, obiectivele indeplinite!
Atmosfera competiţiei a fost fantastică. Şi asta s-a datorat în principal atitudinii de care au dat dovadă organizatorii, localnicii, spectatorii şi concurenţii. Pentru toţi aceştia: RESPECT!
Dacă mai merg şi la următoarea ediţie..? Luna asta mă odihnesc, dar de luna viitoare încep antrenamentul.

Link-uri:
– site-ul oficial al competiţiei:
http://maratonpiatracraiului.blogspot.com/

– maratonul văzut prin ochii altor concurenţi (de pe locuri fruntaşe 🙂 )
http://gianinalin.blogspot.com/2009/10/maraton-piatra-craiului-2009-gianina.html
http://x-summer.blogspot.com/2009/10/maraton-piatra-craiului-2009.html
http://gianinalin.blogspot.com/2009/10/mpc-2009-alergat-de-alin-3oct.html
http://alinciula.blogspot.com/2009/10/primul-maraton.html
http://hoinarii.blogspot.com/2009/10/mpc-2009_05.html

– poze de la maraton făcute de organizatori:
http://picasaweb.google.com/maraton.pc/MPC2009Sis#
http://picasaweb.google.com/maraton.pc/MPC2009IonutSiDiana#
http://picasaweb.google.com/maraton.pc/MPC2009Ilie#
http://picasaweb.google.com/maraton.pc/MPC2009Liviu#