Lubenița marțială

Văd pe marginea drumului o dubiță plină de lubenițe și un cântar lângă ea. “Uau, au apărut lubenițele astea adevărate, crescute pe câmp”, îmi zic! Trag brusc de volan și opresc pe dreapta nu departe de dubiță. Văd că sunt expuse acolo și niște caise de toată frumusețea. Excelent, o să iau și vreun kilogram de caise.

Nu îl văd pe vânzător prin preajmă dar lasă că apare el. Până atunci îmi aleg o lubeniță și îmi pun eu singur o pungă de caise. Aștept să apară vânzătorul să îmi cântărească marfa și să îi dau banii. Și aștept și aștept vreo câteva minute.. dar vânzătorul nu mai vine și deja absența lui mi se pare suspectă. E prea liniște și pustiu aici.. Ce naiba, o fi vreo mașină capcană asta?! Marfa o fi pusă aici doar pe post de momeală? Pornesc precaut să dau un ocol mașinii ca să îl caut pe vânzător, moment în care aud un zgomot în spatele meu. Mă întorc brusc înspre sursa zgomotului și instantaneu mă năvălește un val de adrenalină la priveliștea ce se desfășura la mai puțin de un metru în spatele meu: un individ cam cât mine de înalt, de două ori mai lat și mult mai închis la ten se îndreaptă rapid și hotărât spre mine cu un cuțit în mâna dreaptă. Involuntar dau un urlet și instinctiv îi deviez mâna în care ține cuțitul iar pumnul drept mi-l propulsez cu putere spre fața lui, exact așa cum studiasem recent într-un manual de auto-apărare. Sub efectul adrenalinei timpul se dilată și parcă urmăresc cu încetinitorul cum pumnul meu se îndreaptă spre mutra speriată și mai ales uimită din cale afară a vânzătorului în timp ce prin fața ochilor îmi trece capitolul 2.4 din manualul ăla de autoapărare:

2.4 Apărarea împotriva loviturilor de cuțit când te duci să îți cumperi o lubeniță

Dacă ești atacat cu un cuțit când mergi să cumperi o lubeniță, asigură-te că nu cumva “atacatorul” să fie chiar vânzătorul care de fapt vine să îți încerce lubenița boule!!

STOP! PLM ce bou îs! Ăsta chiar venea să taie lubenița să gust eu marfa înainte de a o cumpăra. Deviez în ultimul moment traiectoria pumnului care îi șterge doar urechea astfel că interlocutorul scapă nevătămat ..fizic. Psihic însă, bietul e îngrozit rău.
– Nu am făcut nimic boss, să moară familia mea! urlă el ca din gură de șarpe și o rupe la fugă de-a lungul șoselei cu cuțitul în mână.
– Prietene, vino că nu îți fac nimic, a fost o confuzie nefericită. Off.. Vreau să îmi cer scuze pentru reacția asta tâmpită.
O iau la fugă după el încercând să îl liniștesc din vorbe însă ce să îl prind.. Credeam că le am cu fuga și în plus am în picioare papucii de alergare, iar el e în șlapi și are tricou din ăla cu burtă și ceafă lată, însă cu toate astea nu îmi lasă nici o șansă să mă apropii de el. Gonește nene de sar pietricelele de sub șlapii lui… Uitându-te cum ține cuțitul ăla în timp ce fuge și privind la tricoul lui verde-gălbui zici că e un alergător jamaican de la proba de ștafetă, care a scăpat un pic la sarmale în vacanța de Crăciun.

Din sensul opus alergării noastre apar câțiva bicicliști care ne privesc cu ochii cât cepele. Îmi dau seama că într-adevăr trebuie să fie o priveliște foarte ciudată pentru ei: un individ mai degrabă firav fugărind pe un altul mai masiv și înarmat cu un cuțit impresionant. E ca și când ai vedea mistrețul cu colți de argint fugind disperat de zdreanță cel cu ochii de faianță.

Abandonez urmărirea gâfâind și cu inima neîmpăcată fiindcă i-am produs involuntar omului tot tărăboiul ăsta și nici nu mi-a dat ocazia să îi explic cum stă treaba. Mă întorc spre mașină fiindca o lăsasem deschisă când pornisem în urmărire. Omul meu s-a oprit și el la depărtare și mă îmi urmărește mișcările. Îmi cântăresc singur lubenița și caisele, calculez prețul total că avea afișate prețurile pe un carton și apoi îi las omului banii sub o altă lubeniță mai mică, să nu îi ia vântul până se întoarce el la dubiță.

Pornesc amărât spre casă gândindu-mă la ce spaimă i-am produs bietului om, care s-a pus la umbră pe un delușor din apropiere. După numărul de înmatriculare al dubiței văd că e dintr-un județ îndepărtat. Ce impresie o să își facă el despre ăștia de la Alba..?! Nu știu cum să fac să vin să îmi cer scuze de la el dar să nu-l mai sperii. Fiindca dacă mă întorc și mă recunoaște o să o ia iar la fugă. Trebuie să îl iau cumva prin surprindere să nu apuce să o rupă la goană. Oare dacă vin la noapte când doarme el?.. Poate așa îl prind și nu mai fuge speriat.. Da, cred că așa ar fi cel mai bine să procedez..