Excelența sa Untold al-IV-lea

Vrem la Untold! m-au avertizat răspicat fetele.
– Păi duceți-vă.. Vă opresc eu?
– Nu așa, că nu-i atât de simplu! Trebuie să vii cu noi fiindcă suntem minore și nu ne lasă singure! Trebuie să vină un părinte cu noi.

– Bă tu chiar ai fi vrut să le lași singure pe fete acolo?! m-au dojenit amicii. N-ai văzut la televizor ce de drogați îs pe acolo?! Foarte bine că nu lasă minorii să intre neînsoțiți, că e periculos!

– Bine fetelor, mergem. Dar pun și eu niște condiții. Mergem doar pe o zi și anume sâmbătă că e Prodigy și pe ăștia îi știu și îmi plac. Pe restul nu-i știu. Iar duminică treaba voastră ce faceți dar eu mă duc la parapantă. De acord?
– De acord! Dar sâmbătă stai cu noi cât vrem! Nu ne retragem la somn la ora 10 seara, da?
– Bine, fie..
Cât poate să dureze sambătă până să obosească ele? Până la miezul nopții suntem acasă la somnic iar a doua zi dimineață sunt odihnit și apt de mers la zbor.

Am mers la Cluj cu mașina și am tras la niște amici unde urma să dormim după concerte. Am lăsat mașina în parcare și am luat un taxi până în zona de concerte.
Ajunși la fața locului, trecem pe rând de cascada de porți de securitate, palisade și șanțuri de apărare, trecem de asemenea cu brio testul cu detectorul de metale și suntem în final declarați apți de a intra în fortificația excelenței sale Untold al-IV-lea.
– Bagă-ne niște bani la brățări că mergem să vedem ce e pe aici și poate nu ne mai întâlnim până când e gata și plecăm acasă, îmi poruncesc fetele.
Undeva la intrare ne-au montat fiecăruia o brățară cu Untold. Scot câte o bancnotă generoasă și spre stupefacția fetelor le-o îndes între brățară și încheietura mâinii, neîndrăznind totuși să le sugerez să își țină banii în portmoneu mai bine decât așa la vedere.
– Nu așa! E încărcare electronică! Brățările astea sunt ca niște carduri, le poți încărca cu ce sumă vrei și apoi plătești cu brățara când îți cumperi ceva de pe aici. Și după aia când pleci, dacă ți-au mai rămas bani pe ea ți-i dă înapoi. Hai acolo la PayPoint să le încărcăm și îți dau acolo fetele alea mai multe detalii că văd că nu ai citit deloc instrucțiunile de pe site-ul festivalului. Nu poți cumpăra nimic direct cu bani ci numai cu brățara.
Foarte deșteaptă chestia asta cu brățările electronice. Nu îți mai bați capul cu bani numerar. Întotdeauna am urât momentul ăla când îmi cumpăr o șaorma, sosul îmi curge pe mâini și vânzătorul îmi întinde zâmbitor restul așteptând parcă să scot de sub cămașă o a treia mână cu care să iau bulgărele ăla de bancnote și monede.
– Bun, noi o luăm pe aici. Mergem să bem un smoothie și după aia la concerte. Te anunțăm pe whatsapp când suntem gata și atunci ne întâlnim să mergem acasă. Ultimul artist de azi e Steve Aoki. După ce termină concertul suntem gata și noi. Aaa, dă-ne niște bani să avem de rezervă în caz că ni se termină creditul de pe brățări și trebuie să le reîncărcăm. Mulțumim. Pa!

Ia să dau eu o tură acum că am rămas singur. E soare și plăcut, canicula s-a domolit mult, brățara mi-e doldora de bani și o sumedenie de chioșcuri cu mâncăruri felurite mă îmbie cu aromele lor. Mănânc pe-ndelete un burrito și savurez o bere în timp ce urmăresc lumea pestriță care vine și tot vine în valuri. Din depărtare se aude muzica de pe scenele la care voi ajunge și eu curând.
Mă dau mai aproape de un panou informativ să văd care e programul. Văd că sunt vreo șase scene desenate pe harta de pe panou, destul de depărtate unele de altele. E imensă suprafața unde se desfășoară festivalul. Ia uite, Prodigy sunt la ora 22 la ”main stage” cum se zice pe aici. Adică la scena principală care stadionul Cluj Arena. Buun.. Și înainte de ei sunt Subcarpați la ora 20. Excelent! Și de ei îmi place. Perfect, mă duc să mă mai plimb că mai am vreo oră până încep Subcarpați.
Trec pe lângă o scenă de unde duduie muzica și un grup de liceeni își fac încălzirea dansând pe ritmul tobelor. Mă rog, nu sunt tobe și nici alte instrumente pe scenă ci doar o sculă care seamănă izbitor cu o plită din aia electrică de care mi-am montat și eu recent acasă și la care artistul butonează rapid ceva și își retrage cu viteză mâna de parcă l-ar frige plita. Merg agale spre următoarea scenă. Aici de asemenea lipsesc atât instrumentele cât și plita aia electrică, în schimb artistul de aici are un fel de laptop mic pe care-l manevrează cu o singură mână iar cealaltă o agită în aer, ba arătând semnul victoriei, ba semnul ok, ba dând cu karata într-un inamic imaginar. Publicul exultă mai ceva ca la scena anterioară, deși am impresia că muzica e exact aceeași. Sau poate doar mi se pare mie..

Mai beau o bere și contemplu soarele care alunecă ușor spre orizont. Trebuie să recunosc că e fain la festival. Nu e tocmai pe gustul meu muzica asta, însă se aude bine, sunetul e de calitate și nu te asurzește ca la unele nunți la care am fost și nu puteai nici să vorbești singur de volumul infernal al muzicii, dărămite să schimbi un banc cu comesenii sau o vrăjeală cu sora miresei. De asemenea organizarea e foarte bună, locul e fain și curat, decorurile scenelor și chioșcurile cu mâncare și băutură sunt bine construite, nimic nu e de mântuială și nimic nu îți lasă impresia de kitsch.
Dar să purced spre ”main stage” că începe concertul Subcarpați și eu m-am apucat să fac analiza festivalului și am uitat de mine.
La concertul celor de la Subcarpați văd și primele instrumente reale: un tulnic și o tobă. Bun așa. Concertul e fain, atmosfera pe stadion e bună, artiștii și publicul comunică bine, efectele luminoase sunt faine. Îmi place ce văd și aud. Mai beau o bere.
Concertul se termină și la scurt timp întreg stadionul începe să vuiască. Se strigă la unison ceva despre PSD. Nu îmi dau seama exact ce se strigă dar văd oamenii foarte entuziasmați așa că bănuiesc că strigă de bine. Mă mir totuși de cât de popular a devenit partidul acesta în Cluj fiindcă din câte știam eu, nu prea era iubit pe aici. Poate ei or fi organizat festivalul? O fi ceva campanie electorală în curând..
Începe și concertul celor de la Prodigy. Tare îmi mai doream prin liceu să ajung la un concert de-a lor. Uite că mi s-a îndeplinit visul după mai bine de 20 de ani. Stadionul e plin ochi, atât în tribune cât și pe teren. Se termină reprezentația și sunt mulțumit. Am văzut două concerte faine. Nu mai beau o bere. Se apropie miezul nopții și s-a răcorit bine. Ce fraier am fost că nu m-am îmbrăcat mai bine.

Ia să văd ce fac fetele. Bănuiesc că nu mai stau nici ele mult.
– Cum stați? Vă place? Când mergem acasă? le întreb pe whatsapp.
Răspunsul vine imediat.
– E mega tare! (aici urmează două rânduri de tot felul de emoticoane) Mai stăm. Steve Aoki începe la ora 4 și când e gata mergem acasă.
Ce?! Mai sunt patru ore până începe concertul ăla! Ce naiba fac până atunci?! Le-am promis că stau cât au zis ele. Asta e! O să mă plimb pe la scene, mă mai pun la punct cu muzica asta.
O iau la pas pe o alee și ajung la o scenă care parcă e din alt film. Sunt nu mai puțin de 11 instrumentiști pe scenă, care cântă și din când în când dansează. Folosesc instrumente reale, adunate de prin toate colțurile lumii: aici un didgeridoo, dincolo un ukulele, nu lipsesc nici instrumentele convenționale cum ar fi tobele și chitara, etc.. Ba mai mult, intra și cu vocile și cum spuneam, chiar dansează. Băiatul care cânta la pasăre-din-aia-de-lut-ars-pe-care-o-umpli-cu-apă-și-pe-care-o-găseai-de-cumpărat-prin-bâlciuri-mai-demult, lasă pasărea la o parte și începe să cânte ceva în spaniolă. Simultan vecina lui de scena lasă ditamai didgeridoo-ul din gură și începe o evoluție pasională la flaut. Un domn cărunt care părea decanul de vârstă al formației zvârle cât colo tamburina în care bătea și se lansează într-un fel de dans a cărui origine nu aș putea să o ghicesc. Putea fi la fel de bine un dans tradițional masai sau unul hotentot. Mă aștept din moment în moment să intre în scenă un călușar pocnind din castagnete acompaniat la higheghe de un pigmeu în kimono tradițional japonez. Ce se petrece acolo e o combinație foarte colorată de muzică și dans și care, în ciuda contrastelor funcționează destul de armonios. Îmi place aici. Suntem o mână de spectatori, marea majoritate aparținând categoriei de vârstă 35+. Marea masă a spectatorilor sunt pe la celelalte scene.

Se termină într-un final și concertul acesta și după câteva bisuri artiștii declară că sunt obosiți și se retrag. Îi înțeleg perfect pe oameni. E deja ora 2 noaptea, au cântat și dansat mai bine de două ore și instrumentele alea nu cântă singure ci trebuie să te implici activ dacă vrei să storci ceva muzică din ele. Doi spectatori de categoria de vârstă 20+, rătăciți accindental la concertul ăsta comentează de pe margine că știu ei pe unul al cărui nume nu l-am reținut exact (dar parcă suna ca numele unui fost atacant de la PSV Eindhoven) care rezistă să mixeze cât e noaptea de lungă și că nu degeaba e cel mai tare artist de la festivalul ăsta, nu ca ăștia care după două ore deja sunt epuizați. Nu știu ce presupune mixatul ăla dar încerc să îmi imaginez că tipul cântă la mai multe instrumente odată, adică face un mix de instrumente. Hmmm.. asta să fie. În cazul ăsta chiar e tare tipul, dacă face treaba asta până dimineața.

Deja îmi e rece. Grăbesc pasul fără o țintă anume, doar așa ca să mă mișc și să mă încălzesc. Trec pe lângă o scenă unde era agitație mare. Plin de spectatori care savurau din plin concertul și jocurile de lumini. Însă spre stupoarea mea nu era nici un artist pe scenă. Piesa curentă părea că se apropie de final, moment în care un băiat care fuma lângă scenă își pune țigara proaspăt aprinsă pe o margine, cam așa cum vezi câte o vânzătoare de la un magazin de cartier că își pune țigara pe bordură, cu partea aprinsă în afară, atunci când tu te-ai trezit să intri în magazinul ei fix când și-a aprins ea țigara, țigară care speră ea că nu se va fuma complet până când te servește grăbită pe tine și apucă să fugă să o continue după ce pleci tu. Pfaii ce propoziție lungă am scris. Ca un mixaj din ăla lung până dimineața. Uite că am și eu anduranță la scris. Mi-a prins bine experiența Untold. Dar să revenim la băiatul ăla. Își pune țigara pe o margine de boxă și sare pe scenă la fix cât să dea de două ori din maus să schimbe piesa și să dea niște karate prin aer cu una din mâini. Publicul e în delir. Cu o agilitate de panteră sare de pe scenă și își continuă țigara.
– Dude, e mega tipul! exclamă entuziast un spectator.
– E super blană bro! îi dă replica fata de lângă el.
Mă uit să văd despre ce blană e vorba. Am crezut că din cauză că s-a răcit simțitor artistul și-o fi luat vreo blană pe el dar îl văd tot în tricou. Prins între rândurile acestor spectatori foarte tineri am impresia că sunt într-un grup de mici englezi care se străduiesc să învețe limba română, fac progrese vizibile însă mai au până să o stăpânească la un nivel decent.
Acum chiar sunt curios ce-i cu blana aia. Stai să le întreb pe fete pe whatsapp și poate mă lămuresc ele.
– Ce înseamnă ”super blană”? le întreb.
– E pleonasm, vine la scurt timp răspunsul uneia din ele.
– Da, așa e! Nu e corectă expresia, vine completarea celeilalte. Dar poți folosi variantele ”blanao” sau ”blană bombă” că astea sunt corecte, mai menționează ea.
– Dar totuși ce înseamnă, că nu m-am lămurit? E un fel de ”beton”? cer eu detalii.
– Da, cam așa ceva. Dar ”beton” e mai arhaic.

E pe terminate concertul la care asist și publicul vrea bis. Artistul le face semn că e ok, no problem, vă dă băiatu’ bis cât vreți, că nu îl doare mouse-ul iar apoi pune probabil playlist-ul pe repeat ( ca să mă exprim și eu în limbaj modern) după care își ia telefonul să dea un ochi pe facebook.
Deja m-am obișnuit cu răcoarea însă m-a lovit somnul. Mă deplasez înspre main stage unde va mixa în curând Steve Aoki și unde știu că e o terasă și unde sper să pot ațipi un pic până termină fetele cu concertul și putem merge acasă. Lumea se îndreaptă în valuri spre stadion și cu toate că probabil s-a băut bine până acum, oamenii se manifestă cât se poate de civilizat. Dacă ar fi să compar cu modul în care ne manifestam noi acum 20 de ani când mergeam la concerte rock… dar mai bine să revenim la Untold.. Aici chiar e liniște și pace. Mă rog.. zgomot și pace mai exact. Dar vreau să zic că nu consider că ar fi fost periculos să le las pe fete singure. Majoritatea băieților pe care i-am văzut erau decenți (chiar și ăia vizibil băuți), destul de aranjați, mulți dintre ei pensați și cu sclipici în bărbițe. Cred că dacă în loc de fete aș fi avut doi băieți pe care să-i las singuri la Untold, probabil mi-aș fi făcut probleme mai multe. Iar în ce privește ”drogații ăia” asupra cărora m-au avertizat amicii mei, ia-i de unde nu-s. Toată noaptea m-am uitat după ei, da de mă lipesc și eu la un fum de ceva bun, să îmi treacă timpul mai ușor. Dar nici țipenie de ei.

Ajung la terasa de lângă main stage și constat că mesele sunt pline de doze de bere goale. Îmi fac un pic de loc într-un colț și pun capul pe masă. E ora 4 dimineața și sunt rupt de somn. Înainte de a ațipi pe muzica lu Steve Aoki care și-a început concertul ceva mai devreme de ora stabilită, aud ca prin vis o discuție la masa vecină.
– Ce tare e tipul! S-a făcut praf și a adormit.
– E mega marfă dacă a băut el toate berile alea.
Mă trezesc în scuturăturile fetelor mele.
– Tăti, aici erai?! Te-am căutat peste tot. De ce nu răspunzi pe whatsapp?! Noroc că te-au recunoscut niște colegi de-ai noștri și ne-au dat mesaj că dormi rupt de beat pe terasă. Hai să mergem acasă!
Ne îndreptăm spre ieșire în pocnetele artificiilor care anunțau încheierea glorioasă a celei de-a treia zi de Untold. Sunt obosit dar ușurat că am trecut cu bine de încercarea asta. Playlist-urile care bubuie pe repeat se aud tot mai departe în spate. E liniște și pace în sfîrșit.

Urcăm în singurul taxi disponibil și ce crezi că ascultă taximetristul? ”Best of” mixaje din a treia zi de Untold. E pe tură zilele astea și nu poate merge la concerte așa că ascultă de pe net muzica. Fetele recunosc cu entuziasm piesele și artiștii și se contrazic într-una: ba că X e cel mai tare DJ ba nu că Y îi dă clasă la orice oră. Asupra unui singur lucru cad de acord și mi-l comunică și mie: la anul vor veni toate patru zilele la Untold nu doar una. Obligatoriu! După calculele mele și la anul pe vremea asta tot minore vor fi și vor trebui însoțite. Am refăcut calculul de câteva ori și tot la fel mi-a ieșit rezultatul. Pare-se că mă paște Untold al-V-lea.

Coborâm din taxi în plină oră albastră. Îmi amintesc vag că în trecuturi îndepărtate asta era o oră la care mergeam adesea la culcare. Exact ca și acum.
Telefonul îmi vibrează în buzunar trezit la viață de un mesaj primit pe whatsapp de la un amic parapantist.
– Bă, te-am văzut online. Nici tu nu ai somn de te-ai trezit deja? Vii azi la zbor?
– Nu m-am trezit acum ci de fapt acum mă duc la culcare. Mergeți fără mine bro. Să aveți o zi de zbor blanao.